Transforma-ti defectele in calitati

Intr-o zi, mă aflam într-un lăcaş de desăvârşire a evoluţiei spirituale şi am fost prezentat angajaţilor din departamentul unde urma să lucrez.

Administratoarea clădirii a spus ceva ce nu voi uita niciodată.
„Tot ceea ce voi numiţi defecte ale voastre, tot ceea ce nu vă place
la voi înşivă, sunt cele mai mari calităţi pe care le aveţi”, a apus ea. „Ele
sunt, pur şi simplu, supra-amplificate. Aţi dat volumul prea tare, asta-i tot.
Daţi puţin mai încet. În curând, voi – şi toţi ceilalţi – vă veţi vedea slăbiciunile
ca fiind punctele voastre tari, aspectele „negative” ca fiind „pozitive”.
Ele vor deveni instrumente minunate, gata să acţioneze în favoarea
voastră, mai degrabă decât împotriva voastră. Tot ceea ce aveţi de făcut
este să învăţaţi să apelaţi la aceste trăsături de personalitate, în cantităţi care
sunt potrivite momentului. Apreciaţi cât de mult e necesar din minunatele
voastre calităţi şi nu daţi mai mult decât atât.”

M-am simţit ca şi când aş fi fost lovit de trăsnet. Nu mai auzisem niciodată
asemenea lucruri. Cu toate acestea, ştiam în mod instinctiv că era
adevărat. Lăudăroşenia mea nu era altceva decât încredere în sine mult
prea amplificată. Ceea ce oamenii numeau, în tinereţea mea, „atitudine zănatică”
sau „prostească”, nu era nimic altceva decât spontaneitate şi gândire
pozitivă – supra-amplificate. Iar intrarea mea impetuoasă era doar calitatea
mea de conducător, dexteritatea mea verbală şi dorinţa mea de a
merge până la capăt – toate trei exprimate mult prea zgomotos.
Mi-am dat seama că toate aceste aspecte ale fiinţei mele erau calităţi
pentru care fusesem uneori lăudat.
Nu e de mirare că nu mai ştiam ce să cred!

Doar în acel moment, când m-am uitat la „latura de umbră” şi am
văzut clar de ce alţii au numit uneori toate acestea drept comportamente
„negative”, am văzut şi darul care se afla în fiecare dintre ele. Tot ceea ce
aveam de făcut era să folosesc aceste comportamente în mod diferit. Să nu
le reprim, ci să mi le asum. Şi, pur şi simplu, să le folosesc în mod diferit.
Acum am ajuns să înţeleg ce importanţă extraordinară are să-mi trăiesc
viaţa, fiind în întregimea fiinţei mele. Adică, să-mi dau voie ca, în primul
rând să observ şi apoi să pun la un loc – într-un întreg grandios – toate
aspectele lui cine sunt – atât acelea pe care eu şi alţii le-am numit „pozitive”,
cât şi acelea pe care eu şi alţii le-am numit „negative”.
Cu ajutorul acestui procedeu m-am împrietenit, în sfârşit, cu mine
însumi. Dar, vai! ce mult timp mi-a trebuit ca să ajung aici!

Debbie Ford, Partea intunecata a cautatorilor de lumina

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *